„Nu a mai reacționat când vorbeam cu el. Se uita undeva departe. A murit de bătrânețe. Acum un an a făcut un accident vascular cerebral. L-am găsit căzut în casă. Își revenise, era pe picioarele lui. Acum a suferit un infarct. Era tot singur acasă. A fost găsit și dus la spitalul din Câmpina, iar de acolo l-am adus aici, la Târgoviște. Nu și-a mai revenit, oricât aș fi făcut. Era rău de tot”, a povestit pentru Mediafax fiul său, George Mudava.
„Vindecătorul lui Nicolae Ceașescu” a murit în secția Îngrijiri Paleative a spitalului din Târgoviște, unde fusese internat în urma unui infarct suferit în urmă cu două săptămâni. Născut în localitatea Ghirdoveni din județul Dâmbovița, Constantin Mudava a devenit o personalitate în România după ce Nicolae Ceaușescu a solicitat ca acesta să practice medicina în Scornicești, județul Olt.
Constantin Mudava povestea, pe pagina sa de Facebook, cum a fost relația sa cu Nicolae Ceaușescu: „Sunt Fenomenul Vindecător pentru tot felul de boli Constantin Mudava. M-am născut și am crescut cu acest fenomen vindecător benefic pentru oameni. La vârstă de 5 ani l-am descoperit și practicat pe bunica mea, pe care am vindecat-o de reumatism. Ulterior l-am educat, cultivat și practicat. Am fost solicitat de către șeful statului din acea perioadă, Nicolae Ceaușescu, care m-a încadrat la Scornicești, judetul Olt, unde conducea clanul Ceaușescu-Bărbulescu, cu contract de muncă și unde mi-au creat condiții bune de lucru cu 3 cabinete. Acolo am practicat această medicină generală pe mii și mii și mii de oameni din țară și din străinătate, pe tot felul de afecțiuni și boli, incurabile prin medicina clasică. După căderea regiumului Ceaușescu am practicat această medicină în Germania, în orasul Munchen, pe alte mii și mii de cazuri”.
În 1996, Mudava a candidat la Președinția României, dar cu toate puterile sale supranaturale, nu a fost votat decât de 39.477 de oameni (0,3% din electorat). S-a lăudat peste tot cu puterile sale bioterapeutice, dar s-a retras din viața publică în ultimii ani de viață, într-o casă din Câmpina, județul Prahova.
În perioada comunistă, dar și după Revoluție, bărbatul susține că ar fi tratat mii de pacienți prin bioenergie, potrivit mărturiilor celor care-l considerau un fenomen al medicinei.
„La Scornicești am practicat această medicină generală pe mii și mii de oameni din țară și străinătate. Aveam trei cabinete. După căderea regimului Ceaușescu am practicat această medicină în Germania, Grecia și Republica Moldova”, scria Mudava pe pagina sa de Facebook.
Mudava mai susținea că a fost binecuvântat cu o „aură uriașă”.
„Sunt un vindecător român cu puteri paranormale. Dețin o energie de mii de ori mai mare decât un om normal. Am primit atestarea juridică fiind declarat FENOMENUL MUDAVA, fenomen bioenergetic și terapeutic, cu puterea cu care m-a înzestrat Bunul DUMNEZEU am vindecat mii și mii de cazuri la sediul meu din câmpina cartier. Viața mea a ajuns de fapt o legendă vie”, a scris Mudava pe Facebook.
Înmormântarea lui Constantin Mudava va avea loc, duminică, la Târgoviște, a precizat pentru Mediafax fiul său.